Unitatea de Primire a Urgentelor

Colectiv Medical

 
 

Structura si dotari

PREZENTAREA UNITATII DE PRIMIRE A URGENTELOR
   
Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „L. Ţurcanu” Timişoara a fost înfiinţată în anul 2000, în cadrul programului Remssy, program finanţat de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Guvernul Confederaţiei Elveţiene.
UPU funcţionează în clădirea principală (a celor două Clinici de Pediatrie), la parter, asigurându-se astfel un acces rapid şi uşor spre camera de resuscitare-stabilizare. Ca urmare a lucrărilor de reparaţie şi recompartimentare ale spitalului nostru, desfăşurate în perioada noiembrie 2002-iunie 2004, infrastructura secţiei UPU cuprinde: camera de resuscitare-stabilizare, salonul (staţionarul), camera de observaţie, camera de gardă medici, laborator, sală de aşteptare, rampă de acces.
Din structura personalului UPU fac parte: 5 medici primari pediatrii, 5 asistenţi medicali, 4 infirmiere,1 ambulanţier.
În cadrul spitalului, pentru precizarea unui diagnostic corect avem acces permanent la investigaţii de laborator, radiologie, chirurgie şi ortopedie pediatrică iar în zilele lucrătoare între orele 8-20 şi la consulturi interdisciplinare (ginecologie, dermatologie, ORL, oftalmologie, NPI) din Ambulatoriul de Specialitate al spitalului.
Prin intermediul programului Remssy am beneficiat de aparatură de înaltă performanţă (monitor, ventilatoare, defibrilator, aspirator de secreţii mobil, injectomat, perfuzomat, echipament de telecomunicaţii) putând astfel să asigurăm o asistenţă medicală de urgenţă pediatrică conform unor protocoale elaborate după ultimele date din literatura de specialitate; aceste protocoale au fost întocmite de către colectivul de medici al secţiei UPU în colaborare cu colectivul de medici al secţiei ATI al Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică şi au fost concretizate într-o carte intitulată „Urgenţe Pediatrice. Algoritme diagnostice şi terapeutice”, apărută la Editura Brumar Timişoara, în aprilie 2005.
Pentru asigurarea unui ambient plăcut al copiilor, dispunem de o multitudine de jucării de pluş, cărţi de citit şi de colorat, jocuri, prin intermediul cărora încercăm să le ameliorăm suferinţa şi să le asigurăm o internare cât mai plăcută în secţia noastră.
De-a lungul anilor activitatea s-a intensificat treptat, de la 1401 pacienţi consultaţi (în perioada septembrie-decembrie 2000) la peste 8000 de pacienţi în 2004. De asemenea, pe lângă activitatea desfăşurată în secţie, personalul UPU participă activ la manevrele de resuscitare, sedare pentru puncţii medulare, montare de sonde urinare etc. la pacienţii internaţi în spital.
Considerăm că, datorită existenţei şi activităţii secţiei noastre, se asigură o asistenţă medicală de urgenţă pediatrică promptă şi calificată, un triaj corect al cazurilor, ceea ce a dus la o mai bună îngrijire a micilor noştri pacienţi, la scăderea numărului de internări şi a mortalităţii infantile.
   
  

« Inapoi